Copil de opt ani mort după ce a căzut de la aproximativ 15 metri, într-o cascadă din Munţii Bucegi
Un copil de opt ani din Bucureşti a murit,
duminică, după ce a căzut de pe o stâncă, de la aproximativ 15 metri
înălţime, într-o cascadă din Cheile Horoabei de lângă zona Peştera, de
pe versantul dâmboviţean al Munţilor Bucegi, el fiind scos din apă de
doi bărbaţi care îl însoţeau.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de
Jandarmi Judeţean (IJJ) Dâmboviţa, incidentul a fost anunţat la
serviciul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului au ajuns jandarmii
montani, salvamontiştii şi o ambulanţă.Salvamontiştii spun că traseul pe care se aflau cei patru adulţi şi copiii nu era marcat, fiind interzis turiştilor.
„Este un traseu interzis acolo. Sunt poteci pe care turiştii sunt avertizaţi să nu urce, sunt neamenajate şi totuşi după cum vedeţi urcă şi cu copiii. Copilul a căzut de la 10-15 metri, a fost resuscictat, dar lovit la cap grav, nu a mai putut fi salvat", a declarat şeful Serviciului Salvamont Dâmboviţa, Constantin Mocanu.
Primele date ale poliţiştilor arată că băiatul a căzut în cascadă în timp ce încerca să traverseze apa Horoabei. Copilul se afla de câteva zile la casa de vacanţă a unor prieteni de familie din comuna prahoveană Talea, iar duminică plecase, împreună cu ceilalţi, în excursie în zona montană a judeţului Dâmboviţa.
Trupul neînsufleţit al copilului urmează să fie transportat la morga din Târgovişte, iar poliţiştii au început o anchetă în acest caz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu