Nebunie la Cluj! CFR a ratat cat pentru un SEZON in Liga! Cadu a dat gol din penalty! Toate fazele din CFR 1-0 Slovan Liberec
CFR s-a trezit în faţă cu Liberec, însă cehii nu mai sînt echipa
naivă de acum trei ani, cînd Dinamo scoatea primul DVD contemporan cu un
meci memorabil. Bătrînul Stajner e gata să-l pensioneze pe Andone
încă din start, dar s-a împiedicat în finalizare (4). Primele emoţii,
primele broboane de sudoare. Mureşan face doi paşi în coasta defensivei
adverse, are culoar, păcat că şutul său are efectul unei salve de
calibru (9).
Timizi la început Clujul caută un dram de
inspiraţie la construcţie, însă Vass pare un spiriduş rătăcit în linia
mediană. Deac e şi el pierdut în spatele liniilor cehe. Nici măcar
Sougou nu mai are sprintul de gazelă pentru a-i surprinde pe fundaşii
lui Slovan. Rada se satură să vadă chinul prelungit al mijlocaşilor şi
trimite viclean pe jos, Kapetanos ratează milimetric balonul. Deac scapă
şi el o secundă din marcaj, îl serveşte perfect pe Sougou, dar reluarea
sa cu capul nu-i poate provoca nici o emoţie lui Bicik (21).
Liberec nu are timp de lamentări şi e gata să penalizeze eroarea lui
Vass. Sural trage din unghi în bară, iar apoi Breznanik reia alături
(29). Ritmul creşte instant, Bastos trimite din "foarfecă" pe spate, iar
Kapetanos reia cu capul, însă Bicik întinde mîna miraculos (31). Clujul
presează, Camora şi Kapetanos nu găsesc rezolvarea ideală (41,44).
Credit grec La reluare, criza din jocul
clujenilor e rezolvată de Kapetanos. Grecul e trîntit în careu de Toth
(52), iar turcul Ylmiriz e prompt şi arată penalty.
Cadu nu ezită, sporind creditul lui Andone la oficială.
CFR e euforică, iar Cadu e aproape de "dublă" (58). Deac s-ar dribla
şi pe el la 10 metri de poartă şi e blocat (70). Clujenii caută
desprinderea, Andone dictează retragerea. E 1-0 italian şi emoţiile
continuă la Liberec.
ALTE ŞTIRI DE LA MECI:
Stăncioiu, scos din lot! Goalkeeperul Eduard
Stăncioiu a pierdut primul "11", după ce a fost titular în primele trei
meciuri ale stagiunii. Internaţionalul român n-a făcut nici măcar
parte din lotul cu care "vişiniii" au abordat turul cu Liberec, Ando
preferîndu-l ca soluţie de rezervă pe Mihai Mincă. Portughezul Mario
Felgueiras a fost titular aseară, la debutul său într-un meci oficial
pentru trupa din Gruia.
Valente nu a convins Ioan Andone a folosit
aseară sistemul său preferat, 4-4-2, după ce la Piatra Neamţ a optat
pentru un modul cu un singur atacant. Antrenorul a făcut 5 modificări
faţă de echipa cu care a remizat în Moldova, 2-2. A surprins faptul că
Ando l-a ţinut pe bancă pe Diogo Valente, fotbalistul considerat o
lovitură de mercato în momentul în care a semnat cu CFR. Sîmbătă, la
Piatra Neamţ, extrema stîngă n-a fost nici măcar pe banca de rezerve.
Trecut în stînga Ciprian Deac a evoluat aseară
pe postul de mijlocaş stînga, după ce în startul stagiunii a fost
folosit în banda dreaptă. Stîngaciul l-a avut ca adversar direct pe
fundaşul Ondrej Kusnir, singurul fotbalist din lotul cehilor care a mai
jucat împotriva clujenilor, în "dubla" cîştigată de Sparta Praga în
Europa League (3-2 la Cluj, 2-0 la Praga).
Simulatorul Breznanik În minutul 27, după un
duel mai tare la centrul terenului, Bastos s-a îndreptat ameninţător
spre mijlocaşul oaspeţilor Michal Breznanik. Cei doi s-au împins şi
şi-au aruncat cuvinte grele. Cehul a supralicitat însă şi a simulat o
lovitură în faţă. "Centralul" turc Bulent Yildirim a fost atent şi l-a
avertizat cu un cartonaş galben doar pe jucătorul cehilor.
INBOX - Gabi Mureşan a fost aproape de o
accidentare urîtă în minutul 15, după ce a fost călcat pe genunchi de
Bosancic. Jucătorul clujenilor a avut nevoie de îngrijiri medicale.
- La meciul de aseară peluza a doua a fost goală. Reprezentanţii UEFA
le-au cerut clujenilor să nu scoată la vînzare bilete pentru acea zonă,
din motive de securitate.
- Gazonul stadionului "Dr. Constantin
Rădulescu" a rezistat foarte bine, în ciuda faptului că la Cluj a
plouat abundent în ultimele 3 zile.