Incendiu puternic la biserica din Sfântu Gheorghe, a cărei cupolă s-a prăbuşit
Biserica
din localitatea Sfântu Gheorghe din judeţul Tulcea a fost cuprinsă de
un incendiu puternic, astăzi, iar pompierii, ajutaţi de localnici,
intervin de peste şapte ore pentru lichidarea focului, cinci localnici
care ajutau la intervenţie având nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit
purtătorului de cuvânt al ISU Tulcea, Angela Tulceanu, incendiul a fost
anunţat la 112 dimineaţă, în jurul orei 8.00, iar la faţa locului au
mers un echipaj al Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din
localitate, cu o autospecială şi cu o cisternă a Primăriei, precum şi
două echipeje de pompieri de la ISU Tulcea, care au ajuns în zonă cu o
şalupă rapidă a Poliţiei de Frontieră. Tulceanu a precizat că incendiul a
cuprins cupola bisericii, acesta fiind localizat de pompieri, care au
împiedicat extinderea focului la casele din apropiere.
Directorul
medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea, Dumitru Vâlcu, a
declarat că în timpul intervenţiei de stingere a focului cinci localnici
au avut nevoie de ajutorul cadrelor medicale după ce s-au intoxicat cu
fum. Vâlcu a precizat că toate cele cinci persoane au fost stabilizate
şi nu au necesitat transportarea la spital.
În
luna septembrie a anului trecut, preotul paroh al bisericii din Sfântu
Gheorghe a fost dat dispărut pe mare, împreună cu un alt localnic.
Preotul a fost căutat timp de mai multe zile, însă fără rezultat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu