Adrian Porumboiu, mândru de jocul echipei sale cu turcii
Finanţatorul
echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, aseară, că evoluţia
din prima repriză a partidei cu Fenerbahce Istanbul, contând pentru
manşa tur a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, a fost cea mai
bună de când există această formaţie. "Prima repriză a fost cea mai
frumoasă de când este echipa asta. Apoi ne-am văzut prea devreme
învingători, dar până la urmă e un rezultat impecabil pentru noi, pentru
că dacă băteam tot trebuia să facem 0-0 ca să ne calificăm. Toată
echipa a jucat excelent", a spus Porumboiu. Adrian Porumboiu s-a arătat
impresionat de suporterii formaţiei turce şi i-a lăudat pe jucătorii
pregătiţi de Marius Şumudică.
Echipa FC Vaslui a terminat la egalitate, ieri, în deplasare, scor 1-1 (0-0), cu formaţia turcă Fenerbahce Istanbul, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. Vasluiul a deschis scorul prin Antal, în minutul 75, turcii reuşind egalarea prin Bekir Irtegun, în minutul 90.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu