Vasluiul a jucat curajos şi a condus pînă în minutul 90,
atunci cînd turcii au egalat la prima greşeală în defensivă a elevilor
lui Şumudică. Calificarea se joacă peste o săptămînă la Piatra-Neamţ.
În infernul de la Istanbul, românilor le-ar fi trebuit dopuri în
urechi ca să nu simtă zbîrnîitul din tribună. Chiar dacă presiunea
tribunei e fantastică, lui Sînmărtean nu-i pasă şi îi dă mingea printre
picioare lui Kuyt în secunda 45.
E semnalul că moldovenilor nu le e teamă de turci, semnal dat de omul
cu fineţea în jocul vasluienilor. De partea cealaltă, Fener e de
nerecunoscut. O echipă cu multe vedete, plătite cu milioane de euro pe
sezon, dar fără zvîc. Nici măcar brazilianul Alex, un fel de Wesley al
Fenerului, nu e în formă, fiind anihilat perfect de cuplu Caue - N'Doye.
Prima acţiune importantă a meciului a curs frumos, pe axa Marius
Niculae - Nicuşor Stanciu, dar şutul noului "decar" vasluian a fost
slab. Vasluiul nu a făcut pasul în spate, turcii nu au putut să-l facă
pe cel în faţă.
Fără prea mari bătăi de cap în defensivă, cipriotul Charalambous
şi-a permis să urce în careu la o fază fixă, dar lovitura sa de cap a
trecut puţin peste poarta lui Demirel (23). Vasluiul a continuat să fie
echipa mai curajoasă, mai ales că, pe bancă, Şumudică s-a agitat
nonstop.
Fenerbache a rămas de nerecunoscut, iar Coman a avut o repriză în
care nu a avut nimic de apărat. Cel mai bun om de pe teren al gazdelor
nu a fost nici Kuyt, nici Alex şi nici Stoch, ci portarul Volkan.
Goalkeeper-ul turcilor a avut duelul său de la distanţă cu Niculae, din
care a ieşit învingător în minutul 32, cînd a scos de la rădăcina barei,
"ghiuleaua" lui "Săgeată".
Răbufnirea lor, defensiva noastră
După reluare, oamenii lui Şumudică s-au stins uşor. Scorul de pe
tabelă era cel mai important, de aceea pasul în spate a venit aproape
automat. Sînmărtean a obosit şi s-a izolat în stînga, iar presiunea s-a
mutat pe fundaşii centrali Varela şi Charalambous. Dar în afară de
presiune, turcii s-au apropiat sporadic de poarta lui Coman, singurul
şut mai periculos venind de la Mehmet Topal.
Insistentul Sînmărtean
Atunci cînd toţi "plăieşii" făceau zid în faţa careului, Şumi a dat
semnalul atacului de pe margine. Adversarii au picat în capcană, iar
omul care se odihnea de 20 de minute, Sînmărtean, a insistat la o minge,
Egemen s-a transformat în rol de servant pentru Antal. Fostul gălăţean a
găsit şutul perfect din 20 de metri (75) şi a detonat bomba serii în
Champions League.
Tăcere în vulcanul de pe Şukru Saracoglu, erupţie pe banca
galben-verzilor, cu Şumudică în epicentrul bucuriei. Cînd toată lumea
aştepta minutele de prelungiri, defensiva vasluiană a cedat, iar Bekir a
adus o egalare mincinoasă: 1-1! Un egal care dă spreanţe, Moldova poate
începe deja pîrjolirea cîmpiilor şi otrăvirea fîntînilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu